Mai demult m-am gândit să ţin un jurnal cu toate întâmplările prin care trece Vlad. Nu am reuşit. Nu reuşesc să fac lucrul ăsta nici cu Alex. Le scriu în caieţele doar evoluţia lor biologică pentru că nu reuşesc să ţin pasul cu dezvoltarea lor emoţională şi comportamentală. Sper doar ca la bătrâneţe să nu fiu într-atât de senilă încât să nu-mi aduc aminte trăznăile copiilor mei căci ar fi păcat. Astea sunt cele mai savuroase. De pildă, doar în decurs de doar o săptămână Vlad a reuşit să achiziţioneze două "buline negre" (de la mine fireşte). Iată pentru ce. Zi de duminică, musafiri în curtea din spatele casei, bălăceală maximă în piscină. La un moment dat, Vlad dispare din scenă şi revine după mai bine de 10 minute, dar în haosul creat după cum vă spuneam nimeni nu a observat că a lipsit un pic mai mult. La ceva timp, fina mea, care este însărcinată, intră în casă pentru a merge la toaletă. Se întoarce rapid femeia, într-o stare de uşor dezgust, dar pe care nu l-a băgat nimeni în seamă, tot din cauza haosului general. După doar 10 minute intru şi eu în casă ca să-l schimb pe Alex şi să-l spăl. Cum intru în baie mă isterizez maxim: capacul toaletei arăta greţos, mirosea într-un fel anume, iar pe jos recunosc picăţele de "caca". Primul gând a fost că cineva a ratat gaura de la "veceu" şi a stropit împrejur. Să fi fost fina? Să fi fost alt musafir?Mă apuc să curăţ mizeria, îngreţoşată şi înjurând de mama focului pe ăla care a făcut-o. Mă luminez la minte brusc când îmi aduc aminte că Vlad a dispărut pentru mai mult timp în casă. Îl chem şi cer explicaţii. Cu faţă de milogul SRL îmi explică: "M-am luat cu joaca în piscină şi m-am ţinut mai mult. Mă găbeam tare şi nu am văzut că est capacul lăsat şi am făcut caca pe el. Da' după aia l-am şters." Realizez că îl ştersese cu tot sulul de hîrtie igienică, pe care îl aruncase în WC, care la rândul lui se înfundase. Mi-am pus mâinile în cap, dar n-am putut să-mi abţin un surâs. Dacă nu eram eu implicată în poveste probabil că aş fi râs cu gura până la urechi. Am certat copilul, cum îi stă bine unei mame şi l-am lăsat să se întoarcă la joacă, cu promisiunea, smulsă în fugă, că nu o să mai facă altădată şi chiar dacă se mai întâmplă să mă cheme pe mine să-l ajut să strângă mizeria.
Cea de-a doua bulină a câştigat-o zilele trecute când l-am surprins că se pipi în coşul de gunoi din bucătărie. Din nou, isterie maximă. Se uita la desene animate, s-a ţinut pînă în ultima clipă şi ca să nu facă pe el s-a orientat spre coşul de gunoi din bucătărie. De data asta a strâns el, a plâns cu lacrimi de crocodi, rugându-mă să-l iert că nu a vrut, dar "aşa mi-a ieşit mie din cap". Eu m-am gândit că este tare nostim să auzi întâmplări de genul ăasta de la alţi părinţi, dar când le fac ai tăi te apucă amocul. Însă, pe principiul că nu se mai întâmplă altădată aceeaşi fază, l-am iertat. Şi l-aş ierta, din nou, pentru toate prostiile, cu o singură condiţie: să mă facă părtaşă la ele, să-mi spună de ele şi să mă lase să-l ajut.
