Cred in tine pana la capat, Vlad!

Un om tare drag mie a spus, la un moment dat, in spatiu public, ca atunci cand avem copii crestem, de fapt, libertati! Doamne, ce drumul complicat este asta, dar si ce dulce! Eu invat atat de multe de la libertatile astea doua ale mele, incat am senzatia, cateodata ca ele ma cresc pe mine, nu eu pe ele.
Asa...ca am deviat de la subiect. Astazi s-a incheiat Campionatul National de Poliatlon pentru Cadeti, care a avut loc la Pitesti. Pentru Vlad a fost ultimul la care a putut participa si a dat tot ce a putut el la momentul respectiv, sunt sigura de asta. Nu a luat nicio medalie, dar a iesit pe locul 6 in clasamentul general din 62 de baieti de varsta lui. Nu-i rau deloc! Unii ar putea spune ca se putea si mai bine, ca altii au facut mai mult, ca nu stiu ce se putea corecta, dar pentru mine, mama de libertate in varsta de 14 ani este EXCELENT!
Nimeni nu vorbeste despre ce afla in spatele acestor rezultate, despre cat muncesc acesti copii. aflati in topul unor clasamente, despre emotiile lor, de backround-ul personal si cate si mai cate. Am tot scris despre viata de copil-sportiv si, probabil, voi mai scrie pentru ca am credinta ca acesti viitori adulti ne vor schimba lumea interioara.
Voi crede in tine draga mea libertate, Vlad, pana la capat!
P.S. Mai jos se afla lista completa cu toti acesti copii minunati care au participat la Campionatul National de Poliatlon 2017!
http://www.frnpm.ro/upload/documente/1513311133_002.pdf

Sportivii nu au nevoie de acte de caritate!

Ma straduiesc de ceva vreme sa scriu despre goana noastra nebuna spre marea performanta pe care si-o doreste Vlad, insa mereu apare cate ceva sa ma traga inapoi. M-a convins, intr-un mod cu totul ciudat, atitudinea unui reporter (culmea!) de televiziune. De fiecare data cand lumea vorbeste despre Vlad si ii admira munca si rezultatele ma incearca un soi de stanjeneala, ca si pe el de altfel. Ca sa nu spun de cazurile cand primeste aprecieri de la oameni care au avut rezultate deosebite in inot, cum este Razvan Florea sau Camelia Potec sau mai stiu eu cine..

Si deunazi, prietenul de pe FB al unui bun prieten de-al nostru, animat de cele mai bune intentii in ceea ce-l priveste pe Vlad, ii transmite acestuia ca o anume institutie de presa din Romania nu face “actiuni de caritate”, ci este o televiziune serioasa de stiri. “UpS!”,ma gandesc eu. Am cerut eu bani sau alte foloase material? Nu am cerut nici macar un reportaj despre copilul meu. Ele au venit la initiative altor oameni din presa. Ca rezultatele unui copil de 11 ani la un concurs international de inot nu ti se par a fi interesante pentru o stire pot intelege (am lucrat in presa si stiu ca nu depinde de reporter in totalitate acest aspect), dar sa crezi ca acest copil sau parintii, prietenii lui vor bani (banuiesc ca intra la categoria sponsorizare,nu?) este deja prea mult.

N-am cerut in viata mea vreun ban pe spinarea copilului meu. Mici macar nu m-am gandit la asa ceva. Il voi sustine financiar atata vreme cat voi putea, voi face sacrificii pentru ca si el face pentru sportul acesta,iar cand vom fi in vreun impas, voi gasi, cu siguranta o solutie alternativa, dar in niciun caznu voi apela la o institutie de presa pentru a ma “sponsoriza”. Am fost crescuta sa ma descurc singura in orice situatie, sa ma bazez pe mine, in primul rand, pe munca mea si pe familia mea, iar eu incerc sa le transmit si copiilor mei acelasi lucru pentru ca mi se pare o atitudine sanatoasa din toate punctele de vedere.

In ultima veme diverse personae m-au tot intrebat de ce are nevoie Vlad sa continue in sport. Primul gand a fost – “Sanatate”. In sportul de performanta, corpul si psihicul se erodeaza, daca nu le ingrijesti corespunzator. Sportivii mari pot confirma, sunt sigura de asta.De aceea Vlad are nevoie de masaj de recuperare, gimnastica recuperatorie, alimentatie corespunzatoare sanatoasa, sedinte de psihoterapie, etc.

Urmeaza gandul 2 – “bazin de 50 m”. Constanta l-a avut. Acum este sala de evenimente. Mai are unul, neomologat pentru ca-I lipsesc cativa centimetri. Nu te poti apropia de el pentru ca apartine Marinei Miltare, adica viitorii marinari se antreneaza acolo.Si asta cred ca spune multe. Concluziile le trageti voi.

Gandul 3 – “un sistem de invatamant adecvat”. Nici nu va inchipuiti cat muncesc la scoala si pentru scoala unii sportivi (ca sunt unii care nu dau doi bani). Vlad isi face temele jumatate acasa, jumatate la bazin. In total, aproximativ 2-3 ore de lucru individual in fiecare zi. Are rezultate bune si foarte bune la scoala, dar oricand ar mai inota vreo 50 de bazine decat sa mai faca ceva suplimentar la matematica sau sa citeasca vreo carte. Nu-i in regula treaba asta, ma gandesc eu. Scoala a pierdut meciul asta.

Gandul numarul 4 – “sistem de premiere” adecvat pentru sportivii valorosi. Este rusinos pentru statul roman si autoritatile locale, ca sa nu spun jenant si revoltator, sa premiezi cei mai buni sportivi ai tai, la un Campionat National, cu o medalie sau cu o diploma. Si asta se intampla de ani de zile,de dinainte de Revolutie cred. Scuza Federatiei, cel putin la inot, este “nu sunt fonduri suficiente”. Copiilor nu le trebie mult sa fie fericiti. Pe ei ii bucura lucrurile simple: un tricou cu numele lor si denumirea concursului la care au participat, o cupa mare, pe masura eforturilor, un pix pe care sa scrie “Esti invingator!”, etc. In Romania, doar unele cluburi private (cele mari) au inceput sa mai schimbe lucrurile din punctul acesta de vedere, in rest totul merge ca acum o suta de ani, poate si mai rau.

Gandul numarul 5, ultimul, dar nu cel de pe urma, - “colegi pe masura lui”. In inot ai nevoie de competitie, de colegi ambitiosi, muncitori, care sa traga langa umarul tau, sa-ti sufle in ceafa, sa-ti fie adversari, dar si prieteni. Din pacate, nu multi copii si parinti sunt dispusi sa faca sacrificii pentru sport, iar Vlad sufera de fiecare data cand la unele antrenamente se vede singur in bazin sau cand la antrenamentul de dimineata lipseste vreunul dintre cei multi – 4 (!) la apel. Sufera din punct de vedere emotional, dar si ca sportiv. Are de pierdut. La concursuri este altceva. Are mereu concurenta si asta este bine. Sunt copii buni si muncitori cei cu care concureaza el si asta il motiveaza. Nu le cunosc povestile, insa sper sa performeze in sport vreme indelungata pentru ca astfel imi vor ajuta copilul si Vlad pe ei.

Sunt multe lucruri nespuse despre viata de inceput a unui sportiv, dar cert este ca el nu are nevoie de actiuni de caritate, ci de conditii normale de viata si educatie (vedeti ca nu zic speciale deoarece consider ca in fiecare copil exista potential pentru performanta, fie ca este in sport, stiinta sau arte) Ar trebui sa le acordam sanse egale tuturor ca sa avem mai multi spportivi ca Simona Halep si Razvan Florea,  mai multi matematicieni care sa castige concursuri internationale la NASA sau filosofi sau artisti de renume! 

De Ziua Copilului, despre sport şi educaţie

Dragi copii, părinţi, bunici, profesori şi antrenori, m-am hotărât să vă scriu pentru că m-am săturat să mă tot lovesc de îndemnuri false despre cum e mai bine să-ţi educi copilul. Majoritatea oamenilor are tendinţa să îndemne copiii în doar două direcţii, complet distincte: fie către sport, fie către şcoală alias educaţie. Din punctul meu de vedere este complet eronat. Sportul nu poate exista fără educaţie, cum nici educaţia de calitate nu se poate face fără sport. Mă lovesc zilnic de tineri şi copii palizi, cu ochii încercănaţi, aduşi de spate, cocoşaţi de atâta stat la calculator sau, dimpotrivă, de unii cu o energie inepuizabilă, mereu în mişcare, cu obrajii în flăcări, dar cu un vocabular de mahala, fără maniere, plini de tupeu nesimţit şi semianalfabeţi. Pe primii lumea îi cataloghează drept tocilari, iar pe ultimii derbedei. Dacă cineva le-ar spune copiilor că trebuie să fie sănătoşi pentru a putea învăţa cu folos şi că sănătatea atât fizică, dar şi psihică se obţin prin combinaţia sport-educaţie, poate că lucrurile ar sta cu totul altfel.

Săptămâna trecută, Vlad s-a întrecut pe sine şi a reuşit să demonstreze că un an întreg a muncit cu folos. A obţinut trofeul Petre Deac la concursul de înot de la Piteşti, pe categoria sa de vârstă. Şi eu şi taică-su am fost foarte mândri de el, iar acum aşteptăm să vedem rezultatele şcolare. Bineînţeles că toată lumea ne-a felicitat şi a urmat replica celebră: „Lăsaţi băiatul în pace, nu-l mai cicăliţi cu atâta şcoală!”. Am auzit îndemnul ăsta de atâtea ori şi am încercat să le explic tuturor în atâtea feluri că nu se poate una fără alta, încât am obosit. Dragii mei, un mare sportiv nu trebuie să ştie să vorbească, să citească, să scrie corect? Nu are nevoie să socotească, să ştie anatomia corpului, să cunoască mai multe despre natură, geografie, istorie, etc? De ce ne vrem sportivii semianalfabeţi? NU găsesc răspuns la această întrebare, oricât m-aş strădui. Sau dimpotrivă... Excelenţele noastre nu trebuie să fie sănătoase din punct de vedere fizic? Cum îşi pot ei îmbunătăţi activitatea creierului, dacă acesta şade într-un corp slăbit, fără vlagă, anemic?

De Ziua Copilului, dar şi în orice altă zi, îndemnaţi-vă copilul să facă mişcare, sport. Înşiraţi-i beneficiile alergării, înotului, jocului cu mingea, gimnasticii etc... Spuneţi-i că în felul acesta creierul lui se va oxigena mai mult şi va putea găsi soluţii strălucite şi rapide la toate problemele cu care se confruntă, să inima lui va fi mai sănătoasă, că trupul lui va fi mai viguros. De asemenea, îndemnaţi-l să citească mai mult, să deseneze, să cânte, chiar dacă nu are voce, să memoreze poezii şi să dezlege rebusuri.

Contrar părerii multora că Vlad este făcut, născut pentru sport, el are şi alte preocupări. Îi plac cărţile, dar îi este lene să le citească, memorează cu uşurinţă poezii, îi place muzica, deşi nu are o voce extraordinară, povesteşte minunat şi îi plac problemele distractive. Aşa că tuturor celor care mă îndeamnă în fiecare zi să o las mai moale cu şcoala, le răspund că eu vreau un copil sănătos, nu geniu, nu sportiv de performanţă. Iar copiii nu pot fi sănătoşi dacă nu au o minte sănătoasă, într-un corp sănătos.

La mulţi ani tuturor copiilor, lui Vlad şi lui Alex în mod special, dar şi acelor copii, sportivi educaţi pe care îi cunosc: Alexia, Andrei, Carla, Alexandra, Alexandru, Sebastian, Ştefan, Răzvan, Karina şi câţi alţii...

Ceva despre fair play în sport

Primul concurs „pe bune“ al lui Vlad, în care a concurat cu copii de vârsta lui trebuia să însemne o experienţă de neuitat. Şi aşa a şi fost, numai că a avut mai multe conotaţii negative decât pozitive. După atâta muncă şi emoţii, Vlad a câştigat locul I la bras (50 m, în bazin descoperit) şi locul III la liber. Numai că s-a întors acasă doar cu diplome căci medaliile şi cupa au fost date de organizatori - Bucharest Sport Club, copiilor care s-au calificat sub el. Motivul o să vi se pară incredibil: nu este din Bucureşti. Concursul se numeşte Cupa Municipală la înot pentru copii de 7-9 ani şi se desfăşoară la Bucureşti şi pe acest principiu au mers şi organizatorii. Premiile trebuie să le primească bucureşttenii. Ce dacă un copil de la Constanţa a scos nişte timpi extraordinari şi s+a calificat printre primii? El nu primeşte decât o hârtie.
Organizatorii şi sponsorii, oricare au fost ei, sper să treacă prin aceleşi stări prin care am trecut eu ca mamă vizavi de dezamăgirea şi „eşecul“ copilului meu - că îmi venea să mă duc până la Bucureşti să mor cu ei de gât. Mi-a trecut, dar nu de tot. Şi mi-a trecut pentru că Vlad mi-a zis că băieţelul de pe locul II care a luat cupa în locul lui a fost foarte supărat că nu a câştigat el proba de bras. Şi când mi-a zis asta Vlad părea mai degrabă trist pentru băieţelul respectiv decât pentru că lui i se făcuse o mare nedreptate.
Ideea este că, cel puţin la acest concurs, fair play-ul sportiv a rămas o simplă vorbă în vânt. De corectitudine nu mai vorbesc. M-am indignat şi mi-a trecut pentru că am experimentat sentimentul de atâtea ori încât m-am învăţat să-l trec repede la capitolul „şi altele“. Stau însă şi mă gândesc dacă este sănătos şi corect ca Vlad să experimenteze aceste sentimente... De aceea m-am hotărât să scriu. Peste tot. Să spun tuturor. Nu cu mânie, nu cu forţa, ci ca un fapt. Poate că dacă se duce vorba, se schimbă ceva. Sper. Continui să sper că se poate schimba ceva cu ... vorba.

Al doilea concurs

Nimic nu-l face pe un părinte mai mândru decât realizările copilului său. Deşi nu-şi dă seama în momentul de faţă, Vlad a reuşit o performanţă pentru vârsta lui - a câştigat un locul 4 şi unul 5 la un concurs internaţional de înot. A fost, din nou, cel mai mic dintre toţi concurenţii şi organizatorii l-au băgat în schemă cu înotători de 8 ani. Dar să nu o mai lungesc atâta... deci, a luat locul 4 la spate, cu timpul de 56.03 şi locul 5 la bras cu timpul de 1.09.84. La freestyle a fost descalificat pentru că a atins culoarul cu mâna. A fost destul de frustrant pentru el că era proba lui favorită, dar asta este. Concursul a avut loc la Luxemburg şi până la concurs a avut ocazia să ajungă şi la Paris, la Disneyland. Vă daţi seama ce încântat a putut fi...Pozele sunt de milioane şi bine că l-a avut pe taică-su cu el că altfel ar fi murit de foame la cât de ruşinos este el.
Urmează în week-end-ul ăsta un alt concurs - al treilea - la Hunedoara, Cupa lui Moş Crăciun, de la care el nu vrea să plece fără măcar o medalie. Dacă nu va reuşi, probabil că-i vom face noi una să nu fie foarte dezamăgit :).

Primul concurs al lui Vlad

Am fost, am participat, ne-am intors. Nimic spectaculos, dar participarea conteaza. A fost primul concurs de inot la care a participat Vlad. Din cei peste 300 de copii a fost cel mai mic concurent. ceilalti aveau cu peste 2 ani mai mult decat el. Important este ca nu a iesit pe ultimul lor si s-a prezentat onorabil. Noi am fost foarte mandri de el si inca nu ne dumirim de unde are atata forta si ambitie, mai ales ca s-a speriat cand a vazut bazinul de la Pitesti care are 50 de metri lungime si 8 culoare. Este cel mai mare din tara si credeti-ma ca pentru noi, oameni in toata firea, a fost impresionant si intimidant, daramite pentru un copil de 5 ani care trebuie sa inoate in fata a mii de spectatori. A trecut cu brio peste ambele probe: 50 m liber si 50 m spate. A scos timpi mai mari decat scoate la antrenamente, dar probabil din cauza emotiilor> 1:15 la 50 m liber si 1:13 la 50 m spate. Important este ce va face de acum incolo. Si eu si Ionut speram sa aiba puterea sa continue. In orice caz, daca pana la 10 ani nu poate mai mult decat acum, se va auto exclude din gasca viitorilor inotatori de performanta, asa ca nu ne facem prea multe griji deocamdata.

Mă "pipi" în coş şi mă "caca" pe capac

Mai demult m-am gândit să ţin un jurnal cu toate întâmplările prin care trece Vlad. Nu am reuşit. Nu reuşesc să fac lucrul ăsta nici cu Alex. Le scriu în caieţele doar evoluţia lor biologică pentru că nu reuşesc să ţin pasul cu dezvoltarea lor emoţională şi comportamentală. Sper doar ca la bătrâneţe să nu fiu într-atât de senilă încât să nu-mi aduc aminte trăznăile copiilor mei căci ar fi păcat. Astea sunt cele mai savuroase. De pildă, doar în decurs de doar o săptămână Vlad a reuşit să achiziţioneze două "buline negre" (de la mine fireşte). Iată pentru ce. Zi de duminică, musafiri în curtea din spatele casei, bălăceală maximă în piscină. La un moment dat, Vlad dispare din scenă şi revine după mai bine de 10 minute, dar în haosul creat după cum vă spuneam nimeni nu a observat că a lipsit un pic mai mult. La ceva timp, fina mea, care este însărcinată, intră în casă pentru a merge la toaletă. Se întoarce rapid femeia, într-o stare de uşor dezgust, dar pe care nu l-a băgat nimeni în seamă, tot din cauza haosului general. După doar 10 minute intru şi eu în casă ca să-l schimb pe Alex şi să-l spăl. Cum intru în baie mă isterizez maxim: capacul toaletei arăta greţos, mirosea într-un fel anume, iar pe jos recunosc picăţele de "caca". Primul gând a fost că cineva a ratat gaura de la "veceu" şi a stropit împrejur. Să fi fost fina? Să fi fost alt musafir?Mă apuc să curăţ mizeria, îngreţoşată şi înjurând de mama focului pe ăla care a făcut-o. Mă luminez la minte brusc când îmi aduc aminte că Vlad a dispărut pentru mai mult timp în casă. Îl chem şi cer explicaţii. Cu faţă de milogul SRL îmi explică: "M-am luat cu joaca în piscină şi m-am ţinut mai mult. Mă găbeam tare şi nu am văzut că est capacul lăsat şi am făcut caca pe el. Da' după aia l-am şters." Realizez că îl ştersese cu tot sulul de hîrtie igienică, pe care îl aruncase în WC, care la rândul lui se înfundase. Mi-am pus mâinile în cap, dar n-am putut să-mi abţin un surâs. Dacă nu eram eu implicată în poveste probabil că aş fi râs cu gura până la urechi. Am certat copilul, cum îi stă bine unei mame şi l-am lăsat să se întoarcă la joacă, cu promisiunea, smulsă în fugă, că nu o să mai facă altădată şi chiar dacă se mai întâmplă să mă cheme pe mine să-l ajut să strângă mizeria.
Cea de-a doua bulină a câştigat-o zilele trecute când l-am surprins că se pipi în coşul de gunoi din bucătărie. Din nou, isterie maximă. Se uita la desene animate, s-a ţinut pînă în ultima clipă şi ca să nu facă pe el s-a orientat spre coşul de gunoi din bucătărie. De data asta a strâns el, a plâns cu lacrimi de crocodi, rugându-mă să-l iert că nu a vrut, dar "aşa mi-a ieşit mie din cap". Eu m-am gândit că este tare nostim să auzi întâmplări de genul ăasta de la alţi părinţi, dar când le fac ai tăi te apucă amocul. Însă, pe principiul că nu se mai întâmplă altădată aceeaşi fază, l-am iertat. Şi l-aş ierta, din nou, pentru toate prostiile, cu o singură condiţie: să mă facă părtaşă la ele, să-mi spună de ele şi să mă lase să-l ajut.