Aleg sa fiu "iubibila"!

In ultima vreme, si nu stiu de ce taman acum dupa luni bune, diversi oameni ma intreaba cum imi este, cum o duc cu banii, cu sanatatea, cu linistea, cu fericirea, etc. Altii ma chestioneaza mirati cum de mi-am lasat vechiul job si m-am apucat de ceva cu totul diferit, daca nu cumva am regrete ascunse, daca nu-mi doresc in secret sa ma intorc in vechiul camp al muncii de ziarist. Raspunsul meu la toate aceste intrebari, unele puse direct, altele doar intuite de mine, este NU. Raspunsul vine spontan, fara sa stau prea mult pe ganduri si asta pentru ca am gandit-o aproape un an de zile aceasta schimbare majora din viata mea. Cei care imi sunt mereu aproape stiu ca nu iau nicio hotarare pana nu o intorc pe toate partile, fac liste cu argumente pro si contra, pe hartie, cu pixul in mana, cum m-a invatat o buna prietena. Asadar, dragi prieteni si cunoscuti, NU mi-e dor sa fiu, din nou ziarist, si asta pentru ca imi place ce fac acum, o fac cu dragoste si mi se raspunde cu dragoste si apreciere. Am zilnic satisfactii mici sufletesti care ma umplu cu energie pozitiva, chestie care nu mi se mai intamplase de multa vreme cat am lucrat in presa ( poate din primii ani de jurnalism, cand ma entuziasma aproape totul si imi face placere chiar si sa alerg oamenii pe strada pentru a le lua vox-uri - jurnalistii cu experienta stiu ca asta este cel mai ciudat si neplacut lucru din munca unui ziarist). Inainte devenisem blazata, epuizata psihic, morocanoasa, nervoasa, mereu pe fuga si nu eram in stare sa apreciez nici macar zambetele copiilor mei. Acum lucrez tot timpul cu copiii ( ai altora, ce-i drept), dar ei ma fac sa-mi apreciez, la adevara lor valoare, familia, prietenii, zambetele, muzica, jocul, florile si tot ce-i frumos si insemnat pe lumea aceasta. Asa am devenit eu mai maleabila, mai comunicativa, mai linistita psihic, incarcata cu energie pozitiva, o mama mai buna, o sotie mai intelegatoare, o femeie constient implinita. Presa am lasat-o in urma fara urma de regret. A fost prima mea dragoste si nu o voi uita niciodata, dar in ultimii ani ma consuma doar prin faptul ca devenise ea insasi o consumatoare (si cred ca "presarii" vechi stiu ce spun); nu mai aveam de unde sa-mi trag seva si energia si dragostea, asa ca am ales sa "divortam". Nu a fost un divort urat, dimpotriva, am ramas prieteni, ne mai vizitam din cand in cand, de dragul vremurilor trecute, ca sa depanam amintiri, dar doar atat. Am ales sa fiu "iubibila" si asta imi ocupa tot timpul!