Dulcele stil epistolar

Dacă nu aş fi citit "Cutia neagra" a lui Amos Oz aş fi fost un pic mai netoată la sfârşitul vieţii mele. Acest evreu dă un alt sens stilului clasic epistolar. Scrie un roman de vreo 300 de pagini, compus numai din scrisori, reuşind să creioneze superb o poveste de dragoste ratată, singurătăţi neasumate, tragedii interioare, frustrări cauzate de fanatism religios, dar mai ales să traseze liniile realităţilor din Israelul de azi: dezrădăcinările israelienilor plecaţi de acasă, conflictele politice şi sociale. Romanul e scris cu atâta pasiune şi forţă încât personajele par să-şi joace drama chiar în faţa ochilor tăi. Părerea mea este că poate fi folosit foarte uşor pentru un block buster. A fost făcut un film după această carte, dar nimeni nu a auzit de el, iar eu nu am de unde să-l iau. Filmul se numeşte Kufsa Sh'hora, care se pare că în ebraică înseamnă "Cutia neagră". Dacă daţi peste el pe undeva, please atenţionaţi-mă şi pe mine. Specialiştii susţin că Oz este unul din foarte posibilii câştigători ai viitoarelor Premii Nobel pentru Literatură.

Taximetristul mitocan

Nimic nu merge în ţara asta din cauza "ciobanilor". Bunul simţ a murit demult, dragii mjie. Măduc azi să plătesc diverse facturi şi datorii la bancă. Parchez maşina în faţa unui taximetru şi în secunda doi aud - de-mi ţiuie şi acum urechile - tiiiiiiittttttttttttiiiiititititit. Ridic ochii şi îl văd pe nenea taximetristul gesticulând violent. Mă gândesc că poate am o roată spartă sau mi-a căzut numărul de la maşină. Îi fac un semn de liniştire cu mâna - nu de alta, dar cu maşinile la mâna a doua se poate întâmpla orice aşa din senin. Însă nenea taximetristul continuă să gesticuleze, de data asta mai abitir ca prima oară, şi îl văd că dă mărunt din buze. Cobor, hotărâtă să-l liniştesc pe bietul om. El deschide fereastra cu un gest nervos şi începe să turuie. Nu are rost să redau ghiolbăniile ce i-au ieşit pe gură, dar ideea era că "proasta", "nesimţita" şi "ochelarista chioară" de mine nu am văzut că acolo e staţie de taxi şi am parcat prea aproape de el. Uluită de pleiada de cuvinte care i-a ieşit omului din gură rămân pironită în loc şi-l întreb pe nenea dacă e "nevricos" din fire. El mai turuie nişte ameninţări la adresa mea şi pare hotărât să iasă din maşină să-şi facă dreptate cu pumnul de parcă era staţia de taxi a lu' mă-sa. Ca să nu isc un scandal mă urc şi eu în maşină, dau un pic mai în spate şi îi urez din suflet ghiolbanului să i se spargă toate cauciucurile, să i se înfunde carburatorul, să-l amendeze poliţia pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi să-i tragă clapă toţi clienţii pe care îi va mai lua pe ziua de azi în maşină.

Nimic mai trist ca soarele de martie

Ai fi crezut că s-a dus iarna drăguţa şi ne-a lăsat doar cu penibilele noastre tristeţi provinciale de primăvară. Dar azi a nins. Şi a nins viscolit ca atunci când Cerul se supără pe Pământ şi scuipă venin. Nu mi-era mie de frig sau de zăpadă că stăteam la căldurică în casă, doar că brusc m-a apucat o durere nasoală de cap şi-mi piuiau urechile în draci. Şi deodată m-am gândit că treaba aia şi bla bla-urile cu încălzirea globală sunt pe bune şi că în curând, foarte curând, o să murim naibii cu toţii şi o să lăsăm în urmă numai praf. Adică... atât o să rămână din mine şi cei dragi? Groaznic de puţin...şi înecăcios. Când după vreo oră a apărut soarele a fost mai trist decât înainte. Rămăsesm doar cu durerea de cap şi pierdusem şi zăpada şi ţiuitul din urechi.

Invitaţie la o salată de .... varză

Am facut-o şi pe asta - mi-am făcut blog. Mi-a spus cineva (nu spui cine, persoană importantă) că dă bine la CV, face bine la buzunar, dar şi la suflet. Şi pentru că zilele astea tot nu aveam mare lucru de făcut - în afară de crescut copii, făcut mâncare şi curăţenie - am zis că nu strică să mă destind niţel. Şi m-am apucat să scriu - cică asta ştiu să fac eu cel mai bine (fără să pun la socoteală etapa copii reuşiţi). Probabil că voi scrie cel mai adesea despre cât de mult cresc băieţii mei într-o singură zi, mă voi minuna în faţa copacilor înfloriţi, voi da sfaturi practice despre cum se scot petele de ciocolată de pe bluzele copiilor şi tot aşa. Dacă voi avea timp şi spaţiu suficient voi scrie şi despre mine şi cealaltă eu, în diverse ipostaze.


P.S. Dacă nu v-aţi dat seama asta a fost o invitaţie nereuşită la o salată de ... varză.