Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările

vineri, 11 aprilie 2008

Rise and shine că eşti Sub Anestezie


Mă aşteptam la cu totul altceva când m-am hotărât să văd AWAKE, deşi fusesem pusă în gardă de micul sinopsis al lui Adi. Îmi fusese recomandat ca un film psihologic şi mă aşteptam ca asta să şi fie, dar n-a fost aşa. Face parte din ciclul poveştilor cu "era să fie odată". Singurele secvenţe care puteau fi exploatate (cele din timpul anesteziei şi trăirile personajului în acele momente) spre latura psihologică nu au fost deloc extinse. Replicile actorilor au aproape toate rol de sentinţă şi de adevăr absolut (urăsc chestia asta pentru că ai tendinţa în timpul vizionării să dai forward), iar de pe la mijlocul filmului poţi intui finalul. De exemplu, puteam să bat pariu că mă-sa lu' Clay o să-şi dea inima pentru fi-su. Era previzibil din momentul în care nu-ştiu-cine a spus că au amândoi, adică ea şi ficior-su, o grupă de sânge rară. În plus, intriga nici măcar nu e bine conturată, iar motivul pentru care echipa de medici se hotărăşte să-l căsăpească pe blondul, bogatul, dar nefiresc de naivul Clay este ambiguu. Una peste alta, să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce minune de film, dar băieţii care un ceva pentru divele blonde şi buzate o pot vedea pe Jessica Alba în nişte ipostaze mişto. Filmul poate fi, cel mult, o dramă uşor poliţistă, dar nu un film psihologic. Aaaa, iar finalul este un semi happy-end cu "rise and shine măi blondule ca să ne meargă şi nouă bine azi".

luni, 7 aprilie 2008

P.S. I Love You


Şi încă ceva mai mult.Un El şi o Ea, o poveste normală de dragoste până când El moare. Ce urmează după El este inedit şi frumos şi îţi poate smulge şi câteva lacrimi. Ingredientele sunt muzică irlandeză, glumiţe de bun simţ şi multe scrisori de dragoste. Happy-end-ul se transformă în altceva, nu spun ce că după aceea nu vă mai uitaţi la film. Cert este că filmul trebuie văzut în doi că are un efect devastator asupra corazonului femeiesc şi se poate ca băieţii să se lipească şi ei de ceva. Nu este de nota 10, nici măcar de 9, dar ideea este inedită. Vizionare plăcută celor care vă încumetaţi să pierdeţi vreo 90 de minute într-o seară romantică! Aaaa şi iubiţi-vă mult cât încă mai puteţi şi aveţi cu cine.