miercuri, 16 aprilie 2008

De dragoste, pur şi simplu


O adiere, un cuvânt, o atingere, dar mai ales mirosul pielii....Se strâng toate în stomac şi se transformă, ciudat cum toate trec prin stomac, nu?, în mii de fluturaşi coloraţi. Apoi florile sunt cînd albe, când roşii, copacii sunt toţi verzi, apele albastre şi limpezi de cristal, vântul miroase a primăvară, iar oamenii sunt toţi frumoşi. Un cântec dulceag îţi răsună mereu în urechi şi pe buze îţi năvălesc toate cuvintele frumoase din dicţionarele tuturor limbilor pământului. Un zâmbet ţi se deschide pe faţă din 5 în 5 minute şi ochii îţi sclipesc ca diamantele. Inima goneşte cu mii de bătăi pe minut, pulsul ţi se accelerează nebuneşte, iar tâmplele îţi zvâcnesc necontenit. Picioarelor le-au fost ataşate aripi mari şi albe, de înger, iar mânile au fost conturate cu creioane cerate, în culori vesele. Cerul se apropie atât de mult de tine încât ai impresia că dacă te-ai ridica puţin pe vârfuri îl vei atinge cu creştetul. Umbletul se transformă în paşi de dans şi fiecare cuvânt este o notă muzicală, mîinile descriu în aer mişcări de zbor divin şi deodată te trezeşti că eşti zeu.. pentru o secundă. Depinde de tine să multiplici secundele în minute, minutele în ore, orele în zile, ca să ai o viaţă plină de dragoste.
Love Will Always Find You, Peter Smith

vineri, 11 aprilie 2008

Rise and shine că eşti Sub Anestezie


Mă aşteptam la cu totul altceva când m-am hotărât să văd AWAKE, deşi fusesem pusă în gardă de micul sinopsis al lui Adi. Îmi fusese recomandat ca un film psihologic şi mă aşteptam ca asta să şi fie, dar n-a fost aşa. Face parte din ciclul poveştilor cu "era să fie odată". Singurele secvenţe care puteau fi exploatate (cele din timpul anesteziei şi trăirile personajului în acele momente) spre latura psihologică nu au fost deloc extinse. Replicile actorilor au aproape toate rol de sentinţă şi de adevăr absolut (urăsc chestia asta pentru că ai tendinţa în timpul vizionării să dai forward), iar de pe la mijlocul filmului poţi intui finalul. De exemplu, puteam să bat pariu că mă-sa lu' Clay o să-şi dea inima pentru fi-su. Era previzibil din momentul în care nu-ştiu-cine a spus că au amândoi, adică ea şi ficior-su, o grupă de sânge rară. În plus, intriga nici măcar nu e bine conturată, iar motivul pentru care echipa de medici se hotărăşte să-l căsăpească pe blondul, bogatul, dar nefiresc de naivul Clay este ambiguu. Una peste alta, să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce minune de film, dar băieţii care un ceva pentru divele blonde şi buzate o pot vedea pe Jessica Alba în nişte ipostaze mişto. Filmul poate fi, cel mult, o dramă uşor poliţistă, dar nu un film psihologic. Aaaa, iar finalul este un semi happy-end cu "rise and shine măi blondule ca să ne meargă şi nouă bine azi".

joi, 10 aprilie 2008

Ce vor bărbaţii?


Credeam că am trecut demult de faza asta, când prietena unei prietene ( că ştiţi că aşa se duce vorba...) mi-a povestit, sub formă de bârfă bineînţeles, despre începutul sfârşitului unei poveşti de amor ghebos dintre prietena acestei prietene de care vă povesteam şi amantul ei. N-aţi înţeles nimic, aşa-i? Nici eu la început, dar după vreo 3 cafele şi vreo 100 de întrebări ajutătoare reuşesc să mă dumiresc: Ea, să zicem doamna Y, se desparte de bărba-su, cam mitocan şi gelos, pentru domnul, să-i zicem X. După vreo câteva luni, doamna Y rămâne însărcinată şi îl anunţă pe dl X că va fi tătic. Nu tu cerere în căsătorie, nu tu sula în coaste să se mute împreună, ci doar că va fi tată. Domnul cu pricina intră în panică, pentru că vezi Doamne nu era gata să joace rolul ăsta, şi caută cuvinte meşteşugite, la alte doamne şi domnişoare, pentru a o anunţa pe doamna Y că el refuză să joace partea asta de piesă. Curând, doamna Y pricepe şi singură cum stă treaba şi se resemnează cu gândul că va avea un copil.
Povestea nu m-a impresionat prea mult pentru că în viaţă ne facem singuri alegerile şi trebuie să fim conştienţi că vom trăi cu ele pentru tot restul vieţii noastre. Aaa, şi doamna cu pricina este şi una la care te-ai fi aşteptat să păţească aşa ceva. Dar nu am putut să nu mă întreb, a mia oară, ce vor, de fapt bărbaţii? Ăia care nu s-au căsătorit încă vor familie, copii, o casă a lor, mâncare gătită de mâna muierii de care s-au legat? Pentru că după ce semnează actul au remuşcări, că cică sunt prea legaţi de mâini şi de picioare, ea nu mai miroase ca înainte, a parfum, ci a ceapă prăjită, copilul ţipă prea tare, mâncarea este prea sărată, etc, etc. Atunci, hop la divorţ. Cică nepotrivire de caracter şi idei. Împart pînă şi chiloţii pe care i-au luat împreună când au fost la Mall, copilul rămâne la ea, casa la el şi a-i putea spune că treaba e ca şi rezolvată. Dar nu. Când vine hotărârea judecătorească, el are, din nou, remuşcări: a lăsat-o fără casă şi a trimis-o la mă-sa înapoi cu un copil. Stă omul şi cugetă şi îşi dă seama că ciorba nu era aşa de nasoală, iar spre seară muierea lui mirosea chiar bine, iar spre dimineaţă ăla micu' nu mai urla aşa de tare. Aşa că se duce la uşă la soacră-sa, îi declară iubire veşnică fostei neveste, iar aia, ca tuta, pune botu'. Şi povestea se repetă la nesfârşit ca într-un film prost cu Bahmu şi Prigoană. M-am săturat să aud că bărbaţii ştiu ce vor şi acţionează în consecinţă, că trebuie să mergi pe mâna lor, protectoare bineînţeles, în viaţă, dar şi în afaceri, că trebuie să le mai faci şi friptură în loc de ciorbă, să porţi o bluză pe gât ca ei să se holbeze în decolteul altora şi tot aşa. Dar cum v-am mai spus, eu am trecut peste faza asta...

luni, 7 aprilie 2008

P.S. I Love You


Şi încă ceva mai mult.Un El şi o Ea, o poveste normală de dragoste până când El moare. Ce urmează după El este inedit şi frumos şi îţi poate smulge şi câteva lacrimi. Ingredientele sunt muzică irlandeză, glumiţe de bun simţ şi multe scrisori de dragoste. Happy-end-ul se transformă în altceva, nu spun ce că după aceea nu vă mai uitaţi la film. Cert este că filmul trebuie văzut în doi că are un efect devastator asupra corazonului femeiesc şi se poate ca băieţii să se lipească şi ei de ceva. Nu este de nota 10, nici măcar de 9, dar ideea este inedită. Vizionare plăcută celor care vă încumetaţi să pierdeţi vreo 90 de minute într-o seară romantică! Aaaa şi iubiţi-vă mult cât încă mai puteţi şi aveţi cu cine.

joi, 3 aprilie 2008

Citeşte şi dă mai departe!


Nu-mi plac jocurile astea, dar să onorezi unul la câteva luni este un compromis mic. Aşa că am preluat interviul de mai jos de la Rox, dar nu am cui să-l dau mai departe. Din nefericire sau prea multă fericire, lanţul se rupe la mine, chit că o să am o mie de ani de ghinion, o să mi se înfunde canalizarea şi o să rămân în pana prostului când mi-e lumea mai dragă.

1.Ziua cea mai frumoasa: când a făcut Vlad "Oa"

2.Lucrul cel mai usor: privitul în gol

3.Cel mai mare obstacol: nu am avut până acum

4.Cea mai mare greseala: să dai cioara din mână pentru găina de pe gard

5.Cea mai mare infrangere: abandonul

6.Prima necesitate: afecţiunea

7.Nu exista?!: ba există

8.Cel mai mare defect: să încerci să mulţumeşti pe toată lumea

9.Cea mai periculoasa persoana: cea care nu te priveşte în ochi când vorbeşte cu tine, îşi roade unghiile şi zâmbeşte mult, dar pe la spatele tău

10.Cel mai urat sentiment: ura

11.Cel mai frumos cadou: florile

12.Cel mai bun remediu: somnul liniştit

13.Protectia efectiva: eu însămi

14.Cele mai necesare persoane: familia

15. Sentimentul cel mai frumos: iubirea copilului

miercuri, 2 aprilie 2008

Cea de-a doua minune a familiei mele




Pentru că cineva mi-a zis astăzi că ar vrea să-i fac cunoştinţă cu cel de-al doilea copil al meu, dar că nu prea are timp să vină să-l vadă, am pus câteva fotografii pe blog cu bb2. Aceasta este cea de-a doua minune a familiei mele: Alexandru Ioan, de 3 luni.
P.S. Mulţumiri pentru poze viitorului meu cumnat! Ştie el care este.

marți, 1 aprilie 2008

Un copil vs. rate la maşină

Oare ce-o fi mai avantajos? Să plătesc lunar câte 8 milioane pe lună, timp de 5 ani, pentru un BMW sau Mercedes sau să cresc un copil? Sunt mulţi care pun problema în felul ăsta şi nu degeaba. După numeroase cercetări, documentări, search-uri pe net, dar mai ales nervi şi timp irosit, ajung la concluzia că nu am voie să câştig mai mult de 8 milioane, cât îmi dă statul român, ca să îmi cresc copilul. Orice bănuţ pe care l-aş putea câştiga stând acasă cu prâslea al meu, timp de doi ani, se consideră a fi ilegal, deci eu aş face o infracţiune dacă aş munci şi deci aş fi o infractoare. Trebuie să mă descurc cu cele 8 milioane pe care statul român mi le dă de drept pentru că am muncit mai mult de 12 luni la rând (?!). Nu trebuie să vreau mai mult pentru că ar însemna că încalc legea. Trebuie să fiu, probabil, recunoscătoare că primesc banii ăştia, să ridic ode măreţe prea iubitului conducător al prea frumoasei noastre ţări. Cu alte cuvinte, dacă vrei să-i oferi copilului tău o viaţă mai bună eşti un infractor notoriu. Ţi se sistează indemnizaţia de 8 milioane, ba chiar îţi cer banii înapoi şi te mai arată şi lumea pe stradă cu degetul că te cheamă ăia cu caşchete să dai declaraţii. Şi atunci cum să nu se întrebe unul sau altul: la ce bun un copil când pot să-mi iau maşină nouă? Că statul român, ca şi statul degeaba, dăunează grav sănătăţii tale. În loc ca banii ăia pe care îi suportă bugetul de stat să fie un ajutor şi să-i permită mamei sau tatălui care poate munci şi de acasă o oră-două pe zi, devin o corvoadă. Cu alte cuvinte, guvernanţii României muncitoare te împing la rău. Ba chiar te stimulează să eludezi, cu bună ştiinţă, legea de kko. Aşa că viitoare mămici şi viitori tătici, dacă găsiţi o metodă să-i fraieriţi pe ăştia care zic că apără legea de kko, faceţi copii, dacă nu.... luaţi-vă o maşină!

Summitul NATO sau cum să-ţi iei o zi liberă


"Noroc" că vine Bush la Constanţa să mai stea constănţenii acasă, să se reducă şi numărul maşinilor de pe străzi, să se strângă gunoaiele de pe stradă şi să se planteze lalele înflorite deja pe marginea şoselelor. Însă cum în România nimic nu merge ca pe roate mai multe sunt neajunsurile. Ca de exemplu: bunica nu poate ieşi la fereastră să-l vadă şi ea pe domn' Bush că riscă s-o împuşte lunetiştii, copilul meu trebuie să stea acasă că-i închisă grădiniţa şi să-mi facă mie capu' mare, s-a dus naibii şi programarea mea la salonul de înfrumuseţarea şi etc. etc. etc. Dacă stau să mă gândesc mai bine... ce mama lu' proces verbal caută ăsta la Constanţa? Doar aşa să ne strice nouă programul? Că vine şi oricum nu ne dă nimic - nici dolărei, nici cuvântări alese, nici măcar o bucată de cingo din ăla de la ei din America. Ba mai mult, vine să ia, tot de la noi, ăştia mai năpăstuiţi - că să nu credeţi că lalelele alea înflorite nu sunt plătite din banii noştri sau caşchetele care fac de pază nu iau pentru orele suplimentare nişte bănuţi în plus, tot de la noi. Bre nea Boschete, n-ai putea mata să stai la Americutza acolo liniştit şi să venim noi la tine?
P.S. Poza de mai sus este un "retuş" a lu' nea Bush, găsită pe un blog de-al nostru: retusuri.blogspot.com