sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Cateva cuvinte despre sport si performanta

M-am hotarat sa scriu cate ceva despre inotul de performanta, despre sport in general, pentru ca am observat ca multi parinti dintre cei care isi indeamna copiii spre un sport, insa ei insisi nu au practicat vreodata unul, pun semnul egal intre sport si performanta. “Eu il aduc la inot, dar nu vreau performanta”. Fraza aceasta am auzit-o in repetate randuri din gura parintilor unor copilasi de-o schioapa (si aici nu exagerez deloc, copiii avand 2, 3 sau 4 ani) veniti pentru prima oara la o lectie de inot. Cele ce urmeaza poate o sa-i uimeasca pe unii: sportul nu inseamna performanta. Sportul este, in primul rand, si inainte de toate, miscare si sanatate intr-un mediu organizat. Este un joc, daca vreti, care, ca toate celelalte jocuri, are reguli ce trebuie respectate, are un coordonator de joc (in cazul inotului vorbim despre antrenor) si exista consecinte (ca sa nu le spun “pedepse” ca suna rau) in cazul celor care nu respecta regulile jocului. Atat timp cat copilul invata sa respecte regulile jocului, el va invata si sa inoate sau sa joace fotbal, baschet, sa danseze (si da, dansul este si el un sport), etc.  Respectand regulile, stabilite de la bun inceput de antrenor, copilul va reusi in ceea ce face. Aici intervine un alt aspect. Unii copiii ajung sa invete mai repede, altii mai lent. Fiecare cu ritmul lui, o sa-mi spuneti. Adevarat, trebuie sa tinem cont de ritmul lor de invatare, care este insa strans legat de dorinta lor. Adica, un copil care isi doreste sa realizeze ceva, orice, invata mult mai repede decat unul care spune “Nu pot” (in fapt, este “Nu vreau”). Toti copiii pot.  De acest lucru sunt absolut convinsa. Totul este sa-si doreasca. Daca un parinte se lasa impresionat si manipulat de niste lacrimi si explicatia “Nu pot”, copilul are de pierdut din start. Trebuie inteles acest “NU pot”, sinonim cu “Nu vreau”, si cautata cauza lui. Este posibil sa nu-i placa instructorul/antrenorul, sa nu-i priasca atmosfera din bazin. Este poate deranjat de un coleg de grupa, i s-a intamplat ceva nepotrivit in timpul lectiilor sau, pur si simplu, are ceva de dovedit parintilor (vorbim aici de o confruntare inconstienta, de un tip de comunicare pe care parintii il ignora de obicei). Si nu intru in prea multe amanunte pentru ca exista carti de specialitate si profesionisti care va pot indruma in acest sens; trebuie doar sa vreti acest lucru. Cam asa stau lucrurile cu sportul, in general.  Sfatul meu: incercati sa fiti perseverenti in ceea ce va propuneti cu copilul si daca vedeti ca dupa o perioada nu se inregistreaza niciun progres in evolutia lui, atunci incercati alt sport. Insa nu izolati copiii de aceasta latura importanta pentru dezvoltarea lor fizica, psihica si  emotionala. Sportul (miscarea) se practica toata viata, performanta nu.
Si revenim la performanta. Performanta inseamna ani de munca, zeci de ani. Ea se obtine in timp, cu perseverenta, ardoare, spirit de competie crescut, determinare, vointa, sacrificii, in detrimentul jocului de care v-am povestit mai sus. Nu orice copil care are talent, invata repede, are aptitudini fizice si psihice deosebite poate obtine performanta. Cei mai multi dintre ei se “pierd” pentru ca nu au determinarea sau vointa; nu au rabdarea si dorinta; nu sunt dispusi la sacrificii; nu vor sa renunte la joc. Si este in regula. Este foarte OK. Lasati-l pe copil sa aleaga acest aspect. Si sa aleaga in cunostinta de cauza. Un copil fortat de parinti sa ajunga la performanta, fie ca vorbim despre sport sau matematica va fi, in cele din urma, pierdut pentur domeniul respectiv. Ganditi-va ca performanta inseamna acel punct maxim din viata unui om (vezi o medalie olimpica, un premiu Nobel, o recunoastere internationala), iar pentru acest unic moment copilul, apoi adolescentul, tanarul si, in cele din urma, adultul munceste zeci de ani, renunta la multe lucruri, trece prin adevarate furci caudine. Sunt cunoscute zeci de cazuri in sport, ca si in matematica sau inventica. Nu trebuie sa cautam prea departe de noi ca sa gasim inotatori de mare performanta care au renuntat dupa momentul lor de glorie la a intra in apa (!!!) sau genii ale matematicii care au refuzat sa mai aiba de-a face cu cifrele o viata intreaga. Daca merita sau nu tot acest efort nemaipomenit nu ne poate lamuri decat cineva care a trecut prin el.  Din postura de parinte de sportiv poti doar sa-I oferi sprijin material si emotional, sa nu  iei decizii in numele lui si sa-i le respecti, chiar daca nu-ti convin, sa-l impingi mereu de la spate (pentru ca are nevoie de asta). Ar mai fi multe de spus despre performanta si chiar as avea de povestit despre viata unui parinte de sportiv, insa nu face obiectul discutiei de fata.
Eu v-as sfatui doar sa fiti intransigenti in ceea ce priveste sportul si sustinatori in cazul performantei.