Gusturi si mirosuri de mult... apuse

Dupa o vizita de week-end in Carrefour m-am ales cu o gaura in buget de vreo 200 de Ron si....un baton de salam de Sibiu. O sa va intrebati de ce. Pai, in primul rand pentru ca era la oferta, la juma' de pret, si, in al doilea rand, pentru ca imi era dor sa mananc salamul copilariei mele. Cu alte cuvinte, m-a lovit nostalgia....salamului. Salamul de care va vorbesc este produs de o firma care nu prea are legatura cu Sibiul, dar, ma rog, sotul meu m-a linistit si mi-a spus ca probabil astia aveau doar sediul social in alta parte decat orasul in care se producea pe vremuri salamul de Sibiu. Asa ca, cu avant pioneresc, imi fabric un sandwich cu cascal si salam. Musc, mestec si ....nimic. Am senzatia ca m-am pacalit. Salamul de Sibiu nu este salam de Sibiu. Poate m-am inselat. Mai musc o data, mai mestec inca o data si iar nimic. Nicio amintire, nicio senzatie cunoscuta, doar salam tare si unsuros. Ce mama lu' proces verbal este asta? Unde o fi salamul de Sibiu pe care mi-l aminteam eu? Cer pareri care implica degustari. Pana una alta salamul de Carrefour zace de vreo saptamana in frigider.

Leapsa cu carti a la Adi

Am preluat-o pentru ca m-a pus pe ganduri - si asta pentru ca, de obicei, oricat de proasta ar fi cartea ma chinui sa o termin. Ce naiba, mai omule, eu nu ma gandesc niciodata la lucrurile care ma enerveaza - as ajunge in pragul unei crize de isterie. Ma rog, dupa circa juma' de ora de gandire si raz-gandire, top 3 a iesit asa:

1. Magicianul lui Fowles l-am inceput cand cineva povestea altcuiva cat de tare este romanul asta si ce interesant, dar imposibil de terminat pentru ca naratiunea este greoaie si dificil de descifrat. Era prin liceu cred. Nu imi aduc sa-l fi terminat. Sau, chiar daca l-am terminat nu-mi aduc aminte the end-ul.

2. Dusmancele - o poveste de iubire al unui laureat al premiului Nobel, Singer, parca. Sigur ca m-a atras pentru ca era de iubire si scrisa de un laureat al premiului Nobel. Insa povestea nu atrage deloc, este atat de banala si fara consistenta incat parea un soi de telenovela petrecuta in timpul Holocaustului - nimic fermecator, misterios sau incitatnt. Poate ca daca m-as apuca sa o citesc acum ar fi alta treaba, dar nu mai am imboldul necesar.

3. Jules verne cu toate povestile lui. Le-am inceput pe toate (cateva foi, nu prea multe), dar n-am putut neam sa le duc pana la capat. Nu ma intreba de ce ca nu stiu.

Amintiri de demult

Amintirile sunt niste chestii tare ciudate. Te lovesc in moalele capului atunci cand nu te astepti si se tin scai de tine, chiar si o zi in intreaga sau, dupa caz, o noapte. Din razboiul meu de azi noapte cu amintirile iata ce a iesit: am re-descoperit vreo doua caiete de proza si poezie din anii studentiei si ai liceului. Citesc si nu ma recunosc deloc in poeziile acelea, desi unele dintre ele au fost publicate. Presupun ca structura mea sufleteasca s-a modificat consistent de atunci.
Joc erotic

Ce galop in jumatati!
Asa incepe jocul ...
Ochii alearga in jurul capului
al trupului.
Buzele petrec ochii, obrajii
barbia si , apoi, sfasietor
freamata.
Gura e imbracata doar c-o adiere.
mainile freamata mai sus de buric
si invaluie incert sanii.
Piciorul cauta pulpa
si se rataceste buimac
putin mai jos de glezna.
In final, dupa o cautare bezmetica,
trupul se rataceste in trup.
Un tipat - un raspuns.
Jumatate El, jumatate Ea.
Ce liniste divina! (24 iunie 2000)

Umanitate de gradul zero

Vă amintiţi de fabula "Câinele şi căţelul" care se termina cu " eu voi egalitate dar nu între căţei"? Cam aşa este şi cu umanitatea şi milostenia: există, dar între oameni de acelaşi statut. Dacă nu vedeam cu ochii mei mei şi nu auzeam cu urechile mele poate nu credeam scena desprinsă parcă dintr-un banc prost. Se întâlnesc doi: un el şi o ea. El în cârje, ofilit şi trecut de 40 de ani, Ea mult mai în vârstă, cocârjată şi după textura hainelor cerşetoare. Dialogul ce urmează vi-l redau din memorie:
-Vai mamă, cum îţi duci tu tinereţile în cârjele alea? E rău cu picioarele?
-M-am ologit singur mamaie!
-Am avut şi eu un bărbat care era olog ca tine. Am umblat cu el pe vreame lu' ceauşescu pe la băi de nămol, m-am dus cu el şi l-a operaţie... Mi-au cerut ăia un milion să-l repare. Pe vremea aia un milion era bani nu glumă. Nu aveam. Pănă la urmă a murit săracu, aşa olog.
-Nici eu nu am bani mamaie. Mă târăsc pe aici.
-Lasă mamă că eşti tânăr. Uite (şi scoate din buzunar o hârtie de un leu) ia banii ăştia. Că nu sunt ai mei. Aşa cum au venit aşa se duc. Îi am şi eu din cerşeală. Fac eu alţii.
Şchiopul ia banii. Nu zice nici măcar mulţumesc şi o întinde parcă mai sprinten decât înainte. Baba se întoarce la drumul ei, bolborosind ceva despre cum sunt timpurile şi oamenii.
orice comentariu este, cred, de prisos. N-am văzut bani dăruiţi mai uşor decât cei ai babei.

Întru regăsirea timpului câştigat

Un ceai fierbinte, un halat moale, o muzică adecvată şi mă întorc de unde am plecat: scrisul. Acum ceva timp credeam că anii au trecut peste mine fără să mă mişte din loc, că am rămas aceeaşi veşnică adolescentă un pic prea serioasă pentru vârsta ei. Revelaţie! Acum seriozitatea mea de atunci mi se pare deplasată şi chiar plictisitoare. De abia acum câteva zile am realizat că nu mai sunt ce eram, că anii au trecut peste mine cum trec anotimpurile într-un an, iar fiecare an este mai câştigat ca celălalt pentru că are ceva în plus faţă de celălalt şi ceva în minus faţă de cel care va urma. Cu riscul de a deveni patetică într-un monolog deloc ticluit dinainte pot să declar cu mâna ăe inimă că fericirea este o himeră şi sunt binecuvântate doar clipele în care te simţi cu adevărat TU. Am realizat că am fost fericită de mii de ori fără să o ştiu şi conştientizând asta am fost fericită, din nou. Cineva îmi spunea astăzi că se simte o persoană bătrână, fără libertate, încătuşată în idei preconcepute. Trist. Fericirea nu înseamnă neapărat libertate. Poţi fi mai fericit în lanţuri decât cei care au mâinile libere. Nefericit eşti când nu realizezi că eşti fericit. Hai că am dat-o în filosofie şi ne prindem cu toţii urechile. Ideea este că am revenit la vechile obiceiuri, după o pauză prea lungă.