miercuri, 16 aprilie 2008

De dragoste, pur şi simplu


O adiere, un cuvânt, o atingere, dar mai ales mirosul pielii....Se strâng toate în stomac şi se transformă, ciudat cum toate trec prin stomac, nu?, în mii de fluturaşi coloraţi. Apoi florile sunt cînd albe, când roşii, copacii sunt toţi verzi, apele albastre şi limpezi de cristal, vântul miroase a primăvară, iar oamenii sunt toţi frumoşi. Un cântec dulceag îţi răsună mereu în urechi şi pe buze îţi năvălesc toate cuvintele frumoase din dicţionarele tuturor limbilor pământului. Un zâmbet ţi se deschide pe faţă din 5 în 5 minute şi ochii îţi sclipesc ca diamantele. Inima goneşte cu mii de bătăi pe minut, pulsul ţi se accelerează nebuneşte, iar tâmplele îţi zvâcnesc necontenit. Picioarelor le-au fost ataşate aripi mari şi albe, de înger, iar mânile au fost conturate cu creioane cerate, în culori vesele. Cerul se apropie atât de mult de tine încât ai impresia că dacă te-ai ridica puţin pe vârfuri îl vei atinge cu creştetul. Umbletul se transformă în paşi de dans şi fiecare cuvânt este o notă muzicală, mîinile descriu în aer mişcări de zbor divin şi deodată te trezeşti că eşti zeu.. pentru o secundă. Depinde de tine să multiplici secundele în minute, minutele în ore, orele în zile, ca să ai o viaţă plină de dragoste.
Love Will Always Find You, Peter Smith

6 comentarii:

Roxana Costea spunea...

cineva s-a trezit îndrăgostită de dimineaţă?:)

Ionut spunea...

Mie imi suna System of a Down in creier cand eram indragostit si imi venea sa ma urc pe bicicleta si sa zbor de pe un bloc in copacul vecinului.

:P Just kidding :D it's exactly like you said, cu mici exceptii pt ca e dezvoltata ideea din partea sexului feminin :D

andre spunea...

sa fiu sincera tocmai revazusem Tristan si Isolda:)

Adrian Costea spunea...

si-acu scrie, scrie mereu nu te opri; scrie ce ai citit in spital, scrie ce ai gandit sau ce ai vazut acolo ca daca nu scri incep sa ma enervez.

andre spunea...

stai bre omule, nu te enerva! o sa scriu.

Adrian Costea spunea...

pai ashea! nu vezi cat timp am fost nervos, pana ai postat noul articol?