Ce vor bărbaţii?

Credeam că am trecut demult de faza asta, când prietena unei prietene ( că ştiţi că aşa se duce vorba...) mi-a povestit, sub formă de bârfă bineînţeles, despre începutul sfârşitului unei poveşti de amor ghebos dintre prietena acestei prietene de care vă povesteam şi amantul ei. N-aţi înţeles nimic, aşa-i? Nici eu la început, dar după vreo 3 cafele şi vreo 100 de întrebări ajutătoare reuşesc să mă dumiresc: Ea, să zicem doamna Y, se desparte de bărba-su, cam mitocan şi gelos, pentru domnul, să-i zicem X. După vreo câteva luni, doamna Y rămâne însărcinată şi îl anunţă pe dl X că va fi tătic. Nu tu cerere în căsătorie, nu tu sula în coaste să se mute împreună, ci doar că va fi tată. Domnul cu pricina intră în panică, pentru că vezi Doamne nu era gata să joace rolul ăsta, şi caută cuvinte meşteşugite, la alte doamne şi domnişoare, pentru a o anunţa pe doamna Y că el refuză să joace partea asta de piesă. Curând, doamna Y pricepe şi singură cum stă treaba şi se resemnează cu gândul că va avea un copil.
Povestea nu m-a impresionat prea mult pentru că în viaţă ne facem singuri alegerile şi trebuie să fim conştienţi că vom trăi cu ele pentru tot restul vieţii noastre. Aaa, şi doamna cu pricina este şi una la care te-ai fi aşteptat să păţească aşa ceva. Dar nu am putut să nu mă întreb, a mia oară, ce vor, de fapt bărbaţii? Ăia care nu s-au căsătorit încă vor familie, copii, o casă a lor, mâncare gătită de mâna muierii de care s-au legat? Pentru că după ce semnează actul au remuşcări, că cică sunt prea legaţi de mâini şi de picioare, ea nu mai miroase ca înainte, a parfum, ci a ceapă prăjită, copilul ţipă prea tare, mâncarea este prea sărată, etc, etc. Atunci, hop la divorţ. Cică nepotrivire de caracter şi idei. Împart pînă şi chiloţii pe care i-au luat împreună când au fost la Mall, copilul rămâne la ea, casa la el şi a-i putea spune că treaba e ca şi rezolvată. Dar nu. Când vine hotărârea judecătorească, el are, din nou, remuşcări: a lăsat-o fără casă şi a trimis-o la mă-sa înapoi cu un copil. Stă omul şi cugetă şi îşi dă seama că ciorba nu era aşa de nasoală, iar spre seară muierea lui mirosea chiar bine, iar spre dimineaţă ăla micu' nu mai urla aşa de tare. Aşa că se duce la uşă la soacră-sa, îi declară iubire veşnică fostei neveste, iar aia, ca tuta, pune botu'. Şi povestea se repetă la nesfârşit ca într-un film prost cu Bahmu şi Prigoană. M-am săturat să aud că bărbaţii ştiu ce vor şi acţionează în consecinţă, că trebuie să mergi pe mâna lor, protectoare bineînţeles, în viaţă, dar şi în afaceri, că trebuie să le mai faci şi friptură în loc de ciorbă, să porţi o bluză pe gât ca ei să se holbeze în decolteul altora şi tot aşa. Dar cum v-am mai spus, eu am trecut peste faza asta...